Si cand credeai ca a trecut…

Durerea e un lucru atat de amuzant privind din oricare perspectiva in afara de a mea. Cand credeai ca a trecut, s-a vindecat si cicatricile au inceput sa dispara, te lovesti in acelasi loc, iar durerea e ingrozitoare. Ar trebui sa existe un mecanism in corpul (a se citi: mintea) nostru, atunci cand te lovesti in acelasi loc sa nu te doara la fel de tare. E ca si cand incerci sa mergi mai departe in viata, incerci sa nu te uiti inapoi  si dintr-odata intalnesti oameni care iti cunosc trecutul si incep sa puna tot felul de intrebari, intrebari despre trecutul pe care nu vrei sa ti-l amintesti sub nicio forma. Inevitabil, esti aruncat inapoi in abisul numit trecut.

Eram o persoana sociabila, foarte sociabila, as putea spune. Apoi lucrurile s-au schimbat. Nu-mi mai plac oamenii. Nu-mi mai place sa cunosc persoane noi si nici sa ma reintalnesc cu persoane din trecutul meu. Persoane noi inseamna sa o iei de la zero, sa vorbesti despre toate tampeniile, sa incerci sa faci conversatii inutile, sa incerci sa ai gusturi asemanatoare cu ei sa petreci cu ei un timp pe care nu esti sigur ca il poti oferi si nu esti sigur ca te ajuta cu ceva. In mare parte, persoanele noi sunt o eventuala decizie a mea de a lasa garda jos si a deveni din nou vulnerabil la aceleasi greseli din trecut. Oamenii pe care ii cunosc demult sunt o alta poveste. Ei imi cunosc trecutul si urasc sa fiu bombardat cu bucati din trecut sau cu intrebari in privinta trecutului. Ii evit pentru ca pun intrebari despre o perioada a vietii pe care ai avut-o, ai pierdut-o si nu ai mai regasit-o. Persoanele astea imi reamintesc de vremuri grele, de oameni rai, aratand cu degetul catre tine ca nu i-ai ascultat. Asta inseamna sa reimprospatez durerea si nu vreau. In concluzie, oamenii doar pentru simplul fapt ca exista in viata mea imi fac rau, intr-un fel.

Poate devin un sociofob, cine stie. Intru pe facebook din an in pasti, scriu cam la aceeasi perioada de timp, nu-mi mai fac prieteni noi si nici nu fac vreun efort de a tine legatura cu prietenii vechi. Merg mult pe jos, ascult muzica, merg la sala si pastrez castile in urechi si privirea in jos. Nu raspund la telefon decat daca cineva insista de cel putin 3 ori consecutiv. Evit iesirile fara a-mi mai bate capul sa inventez scuze. Practic dau de inteles ca nu am chef si gata.

E amuzant cat de mult te poate schimba durerea. Si mai amuzant e faptul ca singuratatea ma duce la inevitabilul trecut, cu gandul. Oricum ai da-o nu e bine si poate nici nu trebuie sa fie bine in viitorul apropiat. Poate e o lectie de viata un pic mai dura pentru greseli repetate si incapatanarea de a le repeta, constient fiind de sfarsitul povestii.

Am avut de ales in a merge mai departe si a ramane pe loc si, chiar daca pare greu de crezut, am gasit o a treia varianta (tipic mie): dau inapoi.

P.S: Cine nu-mi spune La Multi Ani pe 18 isi ia un bobarnac in nas si primul (sau urmatorul) copil pe care il va avea se va numi Tudor (da, chiar daca e fata!)

Advertisements
Comments
6 Responses to “Si cand credeai ca a trecut…”
  1. Geanina says:

    Salutare, Tudor, observ ca ai revenit pe aici.
    Sa stii ca nu esti singurul care a trecut prin dureri. Mai sunt si multi altii care repeta evenimente care le restimuleaza durerile vechi sau creaza pe acelasi fond altele noi. Stii, depinde foarte mult de cum alegi sa vezi lumea in jurul tau. Modul acesta de a vedea iti aduce un fel sau un alt fel de oameni de care mai apoi te poti plange sau te poti mandri cu relatia pe care o aveti. E o chestie si de vointa, intr-un anumit fel. Vrei sa fii propriul ghid in viata ta sau vrei sa hotarasca circumstantele sau alti oameni in locul tau? Poate chestiile astea le-ai mai auzit si ti se par enervante dar din pacate asta este situatia: traiesti sau mimezi ca traiesti! Alegerea e la tine.
    O zi frumoasa, sa ai! Nu uita, si asta depinde de tine! 😉

  2. `da..ce faci mai aici? mai traiesti? :)) e bun! e bun! inseamna ca tot ai sange in tine!asa ca felicitari! sa nu uiti sa mi dai din nou reteta de tudorese..ca mi pare asa rau ca am ametit-o pe cea originala…
    in rest numai de bine!!
    hai lasa durerile …lasa ca nu ti plac oamenii!adica pe mine nu ma placi?! :)) parca ziceai altceva..
    asa ca ..ia priveste in oglinda tot ce -ai scris!
    te imbratisez cu drag!!
    eu zic prima la multtttttttttttttttttttti aniiiiiiiiiiiiiii!!!

  3. Andreotti says:

    Hai, uimeste-ne.
    ….te-as uimi, Tudore …dar ma crezi ca n-am cu ce?
    vroiam doar sa-ti spun ca ma gandesc la tine. atat!

  4. Felicity says:

    La multi ani de pe acum! 😛

  5. mone says:

    Ei, na.. – Va uimesc doar daca am chef. Si acum n’am. Btw, pe cine VA: pe Tine si pe Tu? 😛 Si, ca sa nu uit: am clickuit numele si am ajuns aici, altfel, habar n’as fi avut ca mai scrii si prin alte parti. ( am citit doar 3 postari aici si’s cam la al 3’lea comentariu blogosferic din viata mea, ca sa stii! da’i posibil si probabil sa te mai vizitez…candva. ) Mda, Si am fost uimita: Tu chiar scrii! 😛 Pe bune, asa de uimita am fost, incat Eu il intreba pe Mine, chiar in timpul uimirii mele: Bai, de ce suntem noi doi asa uimiti? 🙂 Da;ca sa fiu on topic: eu’s de muuulta vreme’n starea descrisa de tine ( desi, din cate’mi mai amintesc – pen’ca, oho, o am de ceva vreme! -, n’a prea fost declansata de nicio durere – hm, ciudat!? ) si ( cre’ca acum e posibil sa te uimesc, totusi! ) ma bucur de ea. Nu ma ( mai ) ingrijoreaza ca, vai, o fi ceva in neregula cu mine si, vai ( ada sacramental! ) sunt defecta, depresiva de mine -nu’s normala! Adica, pe bune acum, ce’i aia normalitate? Vorba stihului: Chiar de ştiu că-i o greşeală, Am o îndoială grea: Care-i limita normală Şi de unde-ncepe “prea”? – Mnoh, mi’am facut niste griji pe la inceputurile ei ( hehe, ce te mai incurajez! ). Acum nu ma mai ingrijoreaza deloc, ba chiar mi se pare ca’s mai Eu si mai Mine (la un loc) decat eram inainte de pseudodefectiune. Asa mi’e de bine de cand am aflat ca’s o persoana defecta si rea ( nu numai ) pentru ca nu mai socializez decat pe unde si cand vreau ( si mai mult nu vreau! ) de nu pot sa’ti povestesc. Desi pe facebook intru aproape zilnic si la sala nu merg, iar la telefon raspund ( in functie de ce’mi apare si pe display, of course! ) dupa insistente plus mesaj, ori dupa cheful momentului si/sau intuitiv. Aa, si nu as zice ca nu’mi mai plac oamenii, ci doar ca’s mai selectiva si rezervata’n interactiunea mea cu ei, prin urmare si mai plina de esente atunci cand o fac. 😛 Asa ca… – si puteam sa’ti zic asta si’n cuvinte mai putine daca as fi vrut sa ma dezic de mine! – nu o lua prea’n tragic, bucura’te de starea asta oricat va tine si, mai ales, nu te’ngrijora: nu involuezi si nu dai inapoi ( e o nuanta aici! ), cel mult bati pasul pe loc, desi nici asta nu exista! 🙂 Lasa’te sa cazi, ala care vei deveni te va prinde! ( asta a fost cea mai adanca..! ) Mnoh, te’am vizitatat, te’am comentat si… te’am pupat! 😉

    P.S. La multi ani frumosi! ( cica, doar 3 o’clock is always too late or too early for anything you want to do, zice Sartre si eu il cred, pen’ca’mi convine si pen’ca’i 4:10, of course! 😛 )

Hai, uimeste-ne.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: