Nu sunt astronaut

Astronautul… nu se prezinta la munca azi. Azi se simte rau, si-a inchis telefonul, laptop-ul, si-a resetat alarma. Pe canapeaua lui e o pisica grasa si portocalie. Ploaia ciocaneste in geam si nici macar un indiciu de cafea in aerul din bucatarie. Toata lumea intra in panica. Ingninerii de la etajul 15 nu mai lucreaza la noua lor masinarie pe baza de particule.  Camera anti-gravitationala da rateuri, pana si tocilarul ala cu ochelari a carui simpla indatorire este sa duca gunoiul, are emotii. Se impiedica, varsa sacul de unica folosinta, cad pe jos coji de banane si pahare din plastic cu urme de cafea pe ele. Nimeni nu observa. Sunt mult prea ocupati sa recalculeze ce inseamna lipsa astronautului, timpul pierdut.  Cate galaxii pierdem pe secunda, cand se va putea lansa urmatoarea racheta. Planetele se aliniaza, gauri negre apar si incep sa inghita planete, stele, galaxii, o mama pregateste micul dejun, un maraton e pe cale sa inceapa, dar astronautul doarme. El viseaza la un recif de corali si plancton. Ia perna in brate, se intoarce pe o parte si deschide ochii o singura data. E de parere ca scafandrii au cel mai misto job din lume, atata apa prin care sa te prelingi.

Cand eram mic, nu puteam intelege conceptul asta cum ca esti nevoit sa traiesti o singura viata. Nu vorbesc metaforic, pur si simplu credeam ca eu o sa fac absolut tot ce se poate face in lumea asta si sa fiu absolut tot ce puteam sa fiu. Era o chestiune de “cand”, nu “daca”. Eram sigur ca o sa experimentez, de exemplu, cum e sa fi astronaut, pompier, politist, pictor,  cantaret si dansator. Era clar ca va trebui sa ma misc repede, dar nu am luat in calcul esecul.

Cu timpul, am crescut si am realizat ca de fapt lucrurile stau cu totul altfel.  M-am lasat prada destinului si am zis: “ce-o fi o fi, ajung eu undeva, toata lumea ajunge acolo.” Si am reusit! Conform ultimelor mele dorinte, imi doream sa NU ajung astronaut, sa stiu ca lipsa mea nu va influenta pe absolut nimeni, in niciun fel. Nu mi-am dorit sa ajung intr-o pozitie in care sa nu ma pot relaxa, sa nu ma pot retrage cand vreau eu, sa nu-mi pot lua o zi libera. Sau o luna. Sau de tot.

Poate nu asa mi-am dorit sa-mi traiesc viata, poate ma asteptam la mai mult, dar cand ma gandesc la ce asteptari aveam cand eram mic, realizez ca fac aceeasi greseala de fiecare data. Probabil o sa o fac in continuare, cu exceptia destinului. Am fost la petshop, mi-am cumparat o punga de “biscuiti pentru destini” si l-am imblanzit.

Mda, mai am si zile de-astea.  Pfff, si nici n-am inregistrat melodia inca. Brb, ca am dedicatie pentru Daniela 🙂 – E gata!

La multi ani, iubire, ai 26 de ani si o luna :*

Advertisements
Comments
2 Responses to “Nu sunt astronaut”
  1. nexia says:

    Pentru mine lucrurile sunt clare …ne nastem , invatam , ne dezvoltam , avem un job , o familie , copii pe care vrem sa-i vedem la scoala , dupa la casa lor , noi la pensie si mainile pe piept , cam asta este mersul lucrurilor . Insa nu tot timpul drumul este asa cum il vedem noi . Cu unii, soarta e mai vitrega, cu altii mai blanda, insa toti avem un drum comun numit viata. Prioritatle se schimba in functie suturile in fund luate timp , de diminetile cu soare in bratele celui drag , noi ne schimbam . Important este sa ajungi sa zici ” am reusit” .

  2. Cred că ai reuși să te ridici la nivelul așteptărilor. :p
    Acum serios, super interpretare! Dacă m-ar lăsa wordpress-ul aș da de 5 ori like!

Hai, uimeste-ne.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: